crăciun si religie

Maine se vrea a fi motiv de sărbătoare,una din cele mai mari sărbători creştine.Ce înseamnă asta?S-ar părea ca luminiţe,cadouri,mancare de porc si nervi.Tradiţii pe care nu le înţeleg.Pentru mine Crăciunul a avut mereu un alt înţeles.Nu cel al naşterii Domnului,cred sau nu in povestea naşterii.Putea fi in orice alta zi a anului sau putea sa nu fie deloc,25 decembrie a fost ziua aleasă de oameni pentru această sărbătoare.Însă din toată povestea reţin bucuria naşterii,bucuria reunirii familiei chiar si într-un săracacios staul.Cred ca asta contează.Reunirea familiei,un motiv in plus de apropiere.

In mod normal,nu înţeleg de ce ar fi nevoie de un motiv in plus pentru a te apropia de cei din familie.Ei sunt cei la care te intorci la sfârşitul zilei,săptămânii,semestrului,cei care ar trebui sa fie o sursă de linişte,de calm si relaxare.Fiind incapabili,însă, sa valorificăm frumuseţea termenului de familie in fiecare zi,se pare ca avem o şansă in plus,in fiecare an,de Crăciun.E vacanţă,nimeni nu munceşte,deci nu există surse exterioare de stres.Toată atenţia poate fi concentrată asupra celor din jur si asupra ta.

Familia mea are cinci membri.Nu am bunici,nepoţi,veri,unchi.Am încetat de mult sa îi mai consider familie.Am doi fraţi,o mama si un tată si ei ma au pe mine.Nu ma interesează mesele imense in familie,pline de grăsimi si zeci de feluri de mancare garnisite cu nervi si reproşuri.Nu ma interesează goana dupa cadouri colorate,mari,lucioase,colindele plângăcioase,luminiţele de la ferestrele vecinilor.Nici zăpada,nici cozonacii umflaţi,nici măcar bradul.Tot ce imi doresc e sa îi iau in braţe pe cei trei oameni care mai sunt fizic alături de mine,si sa ma gândesc cu drag la al patrulea ca in orice alta zi a anului.Nu vreau sa merg sa ma împartasesc pentru ca nu am ţinut post si nici nu imi face plăcere sa ascult slujbele ce iti mănâncă cu orele din răbdare.Timpul trece cel mai greu in biserica,nu ştiu alt loc in care cinci minute sa pară o jumătate de ora.

Nu cred in biserica.Nu cred in vorbele preoţilor.Am cunoscut prea puţini care sa imi merite atenţia.Sunt oameni îmbrăcaţi in haine scumpe,lucioase,aurite,cu pretenţia de a şti ceva in plus,ceva ce noi restul nu suntem capabili sa înţelegem fără ajutorul lor.Poate au dreptate.Poate nu sunt capabilă sa înţeleg,sau poate consider ca învăţăturile cu adevărat importante nu au legătură cu aspectul exterior,orientarea si practicile sexuale,muzica pe care enoriaşii o ascultă,ci cu modul lor de a gândi si a accepta sau nu pe cei din jur.

Eu cred.Cred in necesitatea alegerilor,necesitatea creşterii si nu a stagnării,a modernizării,evoluţiei.Cred in ajutor dat fără un imbold religios,in rugăciunile prin care se comunica ceva si nu doar se repetă enunţuri greoaie gândite de altcineva.Cred in importanţa familiei si a iubirii izvorate in mod natural,in absenta forţelor externe,iubire pentru cei care simt ca merită iubiţi.

Nu voi permite unei bunici,de exemplu,sa se hrănească din sentimentele mele doar pentru ca e legătură de sânge.Voi încerca sa imi hrănesc familia cu gândurile si trăirile mele,sa le dau ceea ce m-au ajutat sa cresc si sa dezvolt.Nu numai de Crăciun.

Copacul

Jimmy mi-a spus aseara cand nu am fost in stare sa-i spun nimic,cand imi pierdusem cuvintele,mi-a spus aseara sa gasesc un copac doar al meu pe care prea putini sa il cunoasca si pe care doar eu sa stiu sa-l iubesc.In gradina mea toti copacii par adormiti sub ceata,toti se foiesc intr-un vis pe care nu si-l vor aduce aminte cand o noua primavara ii va trezi.

As vrea sa gasesc acel copac proaspat caruia sa-i ofer caldura mea si sa il vad cum inmugureste prin toata fiinta mea.As vrea sa pot creste un copac,de la radacina pana la cea mai inalta frunza dar nu pot pentru ca nu sunt inca pregatita.Am nevoie de un copac inalt,semet si puternic in care sa imi fac cuib.

Eu

E de-a dreptul umilitor să încerci să oferi şi să nu poţi.să încerci să te oferi şi să nu poţi.Parcă nu ai avea ce oferi,parcă nu ai mai avea ce,parcă ai fi un parau ce încearcă să izvorăscă din nou după secetă şi nu i-a fost de-ajuns roua noii dimineţi.parcă ai fi un beţiv ce încearcă să se elibereze dar nu poate să se despartă de ce l-a adus în starea asta.

Nu îmi ajungi.şi cu cât mai mult încerc să mă conving de contrariu,cu atât mai mult mă simt golită,cu atât mai mult simt ca ofer ceva ce nu mai e al meu.cu cât mai mult încerc să-ţi dau,cu atât mai mult simt ca nu pot decât să mă întorc la acel început dureros,la acea fractură ce m-a crăpat şi mi-a dat acest aspect de incomplet.

Cu cât mai mult încerc să aleg între două plăci,între stânga şi dreapta,cu atât mai mult mă scufund,cu atât mai mult cad în ce era înainte de necesitatea alegerii,înainte de nevoie,când era doar rima,fără nevoia poeziei,fără nevoia unui vers de susţinere,fără nevoie.

Un mod de a multumi

Ma uit la data ultimului post si vad 19.Ma uit in buletin si vad 17.11.1989.De trei ori 19 pentru ca acesta e numarul de ani (pe)trecuti de cand am hotarat ca sunt pregatita sa ma eliberez din stransoarea calda a mamei si sa respir un aer comun cu al celor ce au trecut si au ramas in anii mei,care m-au ajutat sa scriu acesti ani in buletin intr-un mod atat de spectaculos.Toti cei care m-au hranit cu bucati din ei,toti cei carora le-am acordat bucati din mine,toti cei care m-au invatat sa tin creionul in mana in modul in care il tin acum.

171119.89.19.infinit.1
Atatea motive am sa va multumesc.Pentru frumos,pentru idealuri,pentru vise,pentru carti,pentru numere,pentru schimbari,pentru credinta,pentru florile de mucigai,pentru durere,pentru viata,pentru moarte,pentru nopti si lumina.

La 18 am inceput un nou ciclu,care acum continua in forta.M-am eliberat din stransoarea confortabila a propriei case,propriei familii,propriilor temeri,propriei cutii m-am aruncat in frig alaturi de voi si am simtit din nou intregul de parca ar fi fost prima data.Sunt ca si nou nascuta si acesta e primul an din viata mea in care incep sa vorbesc.Sa deschid gura si sa las nu doar aer sa iasa ci ganduri si emotii,sa fac loc altor ganduri si emotii sa ma patrunda.

Multumirile mele pot parea mici nimicuri,dar sunt modul meu de a da inapoi ceea ce voi mi-ati dat pana acum.

Torturi Diplomate

Pana in ce punct mergi cu diplomatia?Si in ce punct e vorba doar de lasitate?Cat timp e bine sa taci si sa dai din cap si cand e bine sa iti spui punctul de vedere?
Sau,mai bine zis,cand e cazul sa nu mai menajezi punctul celuilalt de vedere si sa il exprimi pe al tau?Asa cum e el-ingenios sau ridicol,bine argumentat sau pur si simplu,pur de fapt,nu simplu.Pur,proaspat,crud.Cand e cazul sa te lasi dominat de sentimente,sa te lasi dominat de ceea ce gandesti cu adevarat?Fara frica de a fi penibil,fara frica de a rani.Sa arati cine esti de fapt.

E vreodata cazul sa faci asta?Care sunt marile riscuri?Sa spui ceva stupid,sa fii ranit de reactie,sa nu mai ai ocazia de a spune ce crezi cu alta ocazie?Cat de stupid poate fi ceva ce ardea de nerabdarea de a erupe?E mai dureros sa calci cu gentilete pe aceeasi basica supuroasa sau sa o spargi dintr-odata?Si ce pierdea Gallileo daca nu isi tinea gura si urla "eppur si muove!".De murit oricum a murit in conditii nedemne.Ce alegi-sa fii ars pe rug pentru ceea ce simti si crezi,sau sa traiesti incarcerat in propriile temeri?

Nu ma pot hotari cum imi e mai greu sa traiesc.Ce ma apasa mai tare pe umeri.Atlas sau Prometeu?Cari pe umeri cerul propriilor decizii sau iti tradezi eul ca mai apoi sa spui ca tu de fapt asteptai o cauza mai nobila?

Imbratisare

De-as fi un trandafir pe un asteroid,n-as recunoaste in veci ca am nevoie de un clopot de sticla seara ca sa nu ma inghete frigul.As privi semet in jur la pamantul sterp,la vulcanii bine curatati,m-as mandri cu micii mei ghimpi.

Dar sunt un copil,nu un trandafir.Imi intind bratele si vad ca sunt lipite de trup,imi intind sufletul si vad cum ar vrea sa cuprinda tot.Si o sa recunosc ca am nevoie de imbratisarea coconului tau macar o vreme,pana cresc.Ba nu,nu o vreme,ci pana simtim amandoi ca ne-am intins aripile cat putem de mult,ca nu mai e decat piele si nicio tresarire ramasa din acel cocon.

Jur ca nu m-as sufoca in stransoarea ta,o simt si o stiu si de-aia o caut.O cladesc din muguri si licurici,ii recreez caldura din aburii respiratiei precum fetita cu chibriturile,o recreez pana o voi simti din nou.Am nevoie de ea,nu cum am avut nevoie de altele,nu e dependenta,e o simbioza care ma hraneste si ma ajuta sa devin o sfera,sa ofer totul,sa iti ofer totul,tot ce imi dai in schimb.

liquid colours

Tin strans in palma un cub de elastic,o guma cu care as putea sa-mi sterg gustul tau din minte,dintre circumvolutiuni.O dezmierd cu buzele,ii simt parfumul dulceag de uitare,dar inca nu o inghit.Inca ma plimb printre oglinzi,prin Tara Minunilor,inca mai sar prin balti fara frica sa ma ud,inca mai ating cerul cu degetele.Si nu e vina ta,dar te-ai contopit cu firimiturile acelea de scortisoara care-mi explodeaza printre papile,te-ai facut bulgare de foc si m-ai inghitit in avalansa ce-a trezit-o strigatul tau in mine.E totul atat de nou cand privesc cum ard,depaseste orice foc de artificii,orice febra.Si nu e vina ta,dar chiar nu vreau sa adorm totul,sa vand si Iad si Rai pentru purgatoriu...

The Cat in the Hat

Curiosity killed the cat,didn't it?I'd like to see how it is to die of this curiosity and just catch a glance of stearing the present in the eyes,but the problem with dying in my case is knowing that it's gonna be for a worthy cause.The problem with the present is it keeps slipping from my hands,between my fingers.I don't want to believe it's just ashes of the past,I need to see it.

I can't read foreheads,nor can I break down this wall.But I'm still trying.Not fighting windmills and dragons,but fears and illussions,my own holly grail search.

fear and fire

Ia o sapa.Crapa-ma.In mii de bucati.Curata-ma de piele,gaureste-ma,trece-ti gloantele prin mine,lasa-ma doar hartie arsa.Elibereaza-ma de sub mormanul de beton,sufla-mi spiritul ce-mi arde in plamani.Da-mi drumul,lasa-ma sa cad in frica.Nu ma prinde,nu ma opri.Ma doare dar inca alerg.Doare,inca fuge pamantul.Opreste-l.Acum taie-ma in fasii.

Mi-e frica de foc,de ce e in mine.Sunt lut,sunt prinsa in lut.Captiva intr-o incercare.Intr-o imitatie de normalitate.Prea mult foc ma crapa,am scaparari de fulger intre degete,imi scapa si incerc sa-l prind.Sa ma aprind cu totul.Asa ca,te rog,crapa lutul.

FIGHT

I'd walk naked all the way to your point of view just to hear you breathe a different air than me.Not even then would I stop.Just make it invisible to the eye of the unprepared.

dexter.itate

There's a big bad wolf in each and every one of us.

Al meu are dinti tociti,parul ars pe spate si bataturi il loc de pernite.Al meu e obosit si flamand,mereu flamand.Abia asteapta sa-si infiga dintii in urmatoarea oaie pierduta de turma...

Dar ce spun eu?Un lup nu se joaca cu mancarea,un lup ataca doar din necesitate.E direct si precis,iar al meu nu e.Al meu a si orbit de ceva vreme.Ataca prazi mari,greu de prins,le alearga,le haituieste pana aproape lesina ca mai apoi sa ia o singura muscatura,din gat.Ii mananca suflul prazii,si apoi se satura.Isi cere scuze,si chiar crede ce spune.Chiar era macinat de foame,nu intelege de ce nu-i mai trebuie,regreta ca s-a lacomit.E ca un crocodil batran de fapt.Ce animal ciudat...

Vedeti voi,lupului meu ii place sa se joace.A crescut printre pisici.Pisicile i-au smuls parul,i-au rupt coada,l-au parjolit,iar lupul meu nu a inteles de ce l-au napastuit asa.A fost infectat,degeaba a fugit.

Ultima data cand a muscat,a muscat din mine.Victima propriului lup.Am incercat sa-l opresc sa mai atace,iar acum nu mai am voce...Oricum toti suntem victime,toti purtam ranile facute de prorii demoni.Depinde cat de bine si-i ascunde fiecare.Eu imi port taieturile la vedere,in tacere,or sa se usuce.

Cat despre lup...E flamand.

lat

Sunt o sfoara iar tu ai ales sa ma porti drept streang.Te sufoca trairile reprimate si ma strangi tot mai tare de gat,pana nu mai poti vorbi.Ma doare si pe mine,dar nu auzi cum strig,ma doare cand strangi,imi erodezi firele,ma descompui si dezgolesti pana ma rup.

Ma tot acuzi ca nu sunt decat plastic subtire,ca nu am pic de bumbac in mine,si de-aia nu pot sa aud cum iti scrasnesc maselele cand ploua.Dar eu ma evapor dinainte sa fi aflat tu cat de dur imi este invelisul,cat de tare mi-a fost lucrata carapacea.

ay ay ay,que dolor

Pe plaji nu mai e nimeni,doar catei abandonati de stapan,vagabonzi abandonati de noroc,copii care si-au abandonat soarta,scoici care au abandonat viata si nisip care a abandonat marea.Plaja e un abandon care imbratiseaza farmecul singuratatii,farmecul linistii ce te sfasie in mii de fire de bazalt.Pe plaja esti gol,nu ai unde sa te ascunzi,poti doar sa un lasi sedus de inghetul marii dar ea tot la plaja de care incerci sa fugi te va aduce.

Durerea s-a adunat pe plaja mea ca praful intr-un colt de camera parasita.Azi am deschis usa sperand sa gasesc acea oaza ce-o pusesem la pastrare pentru momente in care sunt invadata de haos.Dar haosul a intrat odata cu mine,praful a fost rascolit de suvoiul de soare ingrat ce mi-a invadat crapaturile.Cata durere,ce explozie,ce fitil scurt.Nu eram pregatita pentru ce am primit,altceva cautam acolo.

Cat abandon,cata boala,cata nepasare.Toate pe plaja mea.Tu ce cauti aici?

Delir

El imi picta pe piele lumi noi,nepatrunse de ochiuri si andrele straine.Eu ii spuneam povesti legandu-mi parfumul de al sau pe veci,mirosul meu de trandafiri cu al sau de mosc.Imi lipeam dorintele de ale lui cu gura,el imi reda suflarea cu un zambet infrant.Ma topea intr-un cuptor alchimic,ma invaluia in fum de piele uda.Dimineata imi canta pe gene cu arcuirile muschilor sai de felina.O singura data m-a mintit,cand m-a lasat sa cred ca ma pot satura vreodata.

Ma cocea in depresiunile fierbinti ale palmelor sale,ma facea sa uit.Ii inganam in timp ce dormea povesti de sultan si seherezada,cele pe care i le citisem in priviri.Ii spuneam din cand in cand ca nu vreau un loc caldut ci foc de rug care sa ma mistuie,caci stiam ca tot ce-a fost inainte era doar lenta sinucidere.Voiam sa stiu ca daca e sa scap nimic nu mai are forta necesara sa ma tina in viata,voiam sa il simt cum imi smulge carnea de pe oase cand ma atinge,cum pielea mea ii devenea haina.Sa simt cum imi tasneste sangele din plamani cand ma saruta,cum imi devoreaza cu limba orice impuls de protest.Sa ma simt dominata prin tacere,cum ma inec intr-un strigat de placere ce mi-l provoaca cu privirea.

Sa il simt,sa ma simta,sa il simt cum ma simte-pana nu mai am aer,pana nu mai e aer.

Si nu mai e.

Conjugare

"Nu te iubesc asa cum esti" spuse ea.Si memoria afectiva imi fu activata ca de o rafala tomnatica.Nu am iubit pe nimeni asa cum e.Am iubit asa cum credeam ca e.Mai bine sau mai rau,mai dureros sau doar patimas.L-am iubit pentru ce credeam ca e si putea fi,pentru ce eram eu si ce deveneam fara sa observ.

L-am iubit pentru problemele sale,pentru deciziile ce ma luau mereu pe nepregatite,pentru independenta si pentru suferinta ce simteam ca i-o alin.L-am iubit pentru ca nu aveam nevoie de nimic altceva in acele clipe,doar iubire si apa.L-am iubit chiar si dupa ce nu mai puteam,dupa ce fizic cedam in aceasta iubire,ca un castel de nisip topindu-se sub apa sarata.

Am iubit din nevoie si pentru nevoie,pentru ca voiam sa simt aerul cum imi iese din plamani indreptandu-se mereu spre el,caci altfel nu nu mai puteam nici ofta.Ai zice ca e lasitate dar mi-a trebuit mult curaj.Sa ma arunc dezgolita in flacari,sa las fierbinteala sa imi topeasca invelisurile de ceapa,sa ma lase doar maduva.

Si a meritat.Sentimentele nu au pret si greutate in afara pieptului meu.A meritat,pentru ca acum cunosc care mi-au fost limitele si sunt pregatita sa le imping si mai departe,stiu pana unde imi pot impinge eul,unde imi incepe prapastia.Stiu cat de adanc pot infige cutitul prin crapaturile lasate de vechile rani fara sa mor.

Am iubit tocmai pentru ca inca aveam inocenta de a oferi neconditionat,de a ma darui fara sa mai cer inapoi ce eram inainte.

Dar folosesc verbul intr-un mod gresit.Inca iubesc.Cu toata fiinta,numai asa am invatat sa o fac.Il voi iubi mereu pe Liviu chiar daca nu intr-un mod rasunator ci mai degraba in surdina propriilor fapte.Il voi iubi mereu pentru ca e acea piesa lipsa din fiinta mea,din cei din jur,e acela care intregeste orice poveste pe care o scriu.Il voi iubi mereu pentru ca asa am invatat sa iubesc.

Il iubesc sincer pe cel care imi e cel mai bun prieten pentru ca e mereu atat de bun si rabdator cu mine.E ca o parte din familie,precum fratele mai mare de care nu am avut parte.Stiu cat de dificil e sa fii cel mare printre frati,iar el o face pentru mine razand.Si mi-as dori dar nu am mai daruit mai multa iubire unui singur om si mai mult simt ca nu pot.

Sunt putini oameni cei care m-au coplesit prin dragostea data.Atat de putini incat ma sperie.Iubirea mea e invaziva,ca o boala,ca o inundatie,acopera totul in jur si majoritatea nu stiu sa-i faca fata.Sunt depasiti,inecati,saturati de ceea ce simt eu si fug.E un rol pe care am invatat sa il accept,e un aspect al meu pe care chiar daca as fi in stare sa'l schimb nu l-as metamorfoza in ceva comun.De aceea cand unii oameni,in loc sa fie impinsi de val cat mai departe de mine fac totul pe dos si se apropie,imi dovedesc o forta ce imi impune sa imi marturisesc mie insami ce simt.

Nu ii iubesc asa cum sunt.Ii iubesc asa cum m-au modelat.Cu delicatete,cu forta,cu sinceritate,cu frica,cum stiu.Ii iubesc pentru toate fatetele pe care mi le-au aratat,si pentru toate gandurile pe care mi le-au transformat in trairi.

Basma si basme

Am citit azi in Elle(so glossy of me...) un articol.Mai multe articole,nu mi-am luat mai revista pentru doar o pagina....Dar acest articol vorbea depre omul acela de care stii si in acelasi timp inveti sa te indragostesti in fiecare zi a vietii tale.

Suna a poveste idilica de cuplu batran,dar mi-a amintit de o poveste pe care de altfel nu pot sa o uit.e o parte din mine,nu degeaba e the puzzle page dot com,fiecare poveste e o parte din mine,dar aceasta e dinaintea tuturor si de multe ori e materia prima pentru multe dintre cele care au aparut deja pe blog.

Puteti da vina pe memoria afectiva,puteti spune ca de fapt doar asteptam un pretext ca sa aduc povestea in discutie dar acum ca am inceput,nu ma voi opri si o veti afla.

Ar putea foarte usor sa se transforme intr-o poveste pe care o spun nepotilor,dar cum nu planuiesc sa am am copii,s-ar putea sa fie vorba de nepotii altcuiva.Si cum fiecare dintre noi e nepotul cuiva,v-o spun voua acum.

Dupa cum spuneam,povestea e de demult.Nu,nu din timpuri mitice,singura printesa pe care am cunoscut-o in perioada respectiva ma privea dimineata somnoroasa din oglinda si la vremea respectiva era mai degraba o cenusereasa decat o purtatoare de tiare.

Printesa asta era foarte convinsa ca are talent la desen si chiar convinsese ceva supusi la un moment dat de asta.Dar talentul ei provenea dintr-un ochi magic prin care privea lumea,acela al inocentei.Pe parcursul evolutiei sale ea a pierdut acel ochi si se spune ca inca il cauta prin sertare cu poze,jurnale vechi si colturi de minte de mult nevizitate.

Asa se face ca micuta isi folosea intr-o zi ochiul pentru a privi o bucata alba de foaie si hotari ca din acea bucata ce fusese candva un copac,ea va plasmui un print care sa-i iubeasca fiecare pata maronie desenata de ursitoare pe fata-i.Si ca sa fie sigura ca ii va fi vesnic alaturi,ca in mai toate povestile pe care le auzise pana atunci despre alte printese ce se respectau,il desena dupa chipul si asemanarea sa-roscovan,cu multe pete,buze muscate si ochi precum cele sapte mari.Si il privi cu atata drag incat acea fiinta din celuloza prinse viata si se spune ca umbla si in zilele noastre prin locuri frecventate de capete regale.

Ce imparateasca noastra prietena nu stia atunci e ca printul nu e usor de gasit.Ii era usor sa-l viseze oricand ii dorea sufletul,dar de atins era mai greu,caci bucatile de foaie odata rupte s-au imprastiat sub mii de alte chipuri.De aceea ea l-a tot vazut pe EL pe rand in colegul de gradi cu nume ca al sau,intr-un print turc,tatar,rus,francez si sunt atat de multi ca nici ea nu-i mai tine minte,doar ii simte sub forma de arsuri.Caci tot ce lumina asa frumos in ei ardea ca soarele la un moment dat.

Povestea asta nu are final clasic,nu traiesc fericiti pana la adanci batraneti,ci se tot cauta prin lume pana li se incetoseaza privirea.Ea in ultima vreme are un zambet trist caci acea bucata,cea mai mare,cea mai lucioasa din foaie pe care a gasit-o a fost suflata de un vant iernatic.Nu a apucat decat sa-i cante despre ce s-a intamplat cu celelalte bucati,caci glasul ei e sunetul a zeci de arsuri,de atins nu a putut niciodata.Si privirea ce i s-a deschis in ochiul acela magic cand a vazut bucata de nestemata acum e palida,cu cat mai mult priveste spre vazuse O data,spre frantura ce se pierde in zare.

Spuneti voi acum,dragi nepoti,cate poti sa-ti amintesti din urmele negre de pe o revista lucioasa...

Unii nu invata niciodata sa priveasca.

De ce,Lykke,de ce?

De ce se joaca oare in mintea mea o frantura de vers,de ce se prelinge pe mine aceasta dorinta,de ce mi se proiecteaza pe interior un film mut,de ce s-a blocat butonul de repeat,de ce mi se invarte mintea,de ce nu e de ajuns alcool,de ce nu pot sa creez un suflu nou,de ce nu pot sa imi adun ideile intr-o propozitie,de ce nu pot depasi luna in alergare?

De ceva vreme nu prea-mi iese pasenta in treaba cu coerenta.E ca un peste jilav ce imi aluneca din maini,ca nisipul pe care incerc sa il strang intre degete dar mi se opreste tot mereu in ochi.Nu iti dai seama cat de dureros e.

Azi m-am lovit din nou de peretele meu de caramida.Incercam sa uit unde e,sa uit ca ma insoteste peste tot,asteptand tacut sa imi iasa in cale,sa ma impiedic de el si sa cad,sa ma lovesc si sa ma inrosesc.(I'm a carrot top,for G's sake,you can't get redder than that!)Dar azi,mult dipretuitul meu perete a fost mai dur,mai uneltit,mai ascuns decat de obicei,a stiut exact unde sa loveasca pentru a ma lasa fara aer.Stia care-mi sunt crapaturile,stia unde mi-e slabita rezistenta,stia si a asteptat ca sa puncteze dureros.

Varianta moderna si ritmata a finalului lui Romeo si Julieta pentru mine.Asta a fost.A pus capac la tot.Si inca sufar de incoerenta asa ca nu ma mai chinui sa scriu.As fi vrut un semn divin prin care sa aflu ca si tu ai citit acest post,dar ma tot rog sa apara un semn din motive mult mai dureroase si vad ca si acele rugaminti sunt inca trecute la categoria Request Pending de ceva vreme asa ca la capitolul sperante sunt oricum cu butelia goala.

As urla in scris acum,poate asa pot cobori din acest carusel,dar de-asta scriu de fapt,ca sa nu urlu asa ca mi-e imposibil.Ar fi patetic,oricum sunt plina de patetism,cine are nevoie de ceva SI MAI patetic de atat?Because I love until I bleed.

E al naibii de greu sa fii dominat de sentimente.Te face vulnerabil in fata altora,sau ,din contra,prea dur.Nu sunt imparat roman,dar nu sunt nici sclava,incerc sa scap si ma simt vinovata sa domin.Calea de mijloc e greu de pastrat,sunt precum van Gogh cand vine vorba de echilibru,imi lipseste o parte din mine ca sa ma pot pastra centrata.Am avut parte de extreme din plin,m-am aruncat in ele,am cazut in ele ca un boxer in corzile arenei.M-am epuizat,nu mai aud acum decat click click clack pe tastatura,e reconfortant dar simt oricum zumzetul pregatindu-se de o noua eruptie.Micul print nu stia cat de adanc imi izvoraste vulcanul,cum i se crapa marginile de-a lungul fiintei mele...

you can't kill an old habbit with a shotgun

cica ma las de fumat....

cauciuc.uri

plutesc deasupra liniei melodice,deasupra marii de fiinte ce si perinda prin existenta.nu sunt o barca in deriva,ma las purtata de adieri bune,si furtuna e buna din cand in cand sa spele urmele de sare.nu sunt o pasare calatoare,locul e mai cald unde m'am asezat decat unde plec,caci las o parte din mine fiecarui pod cladit deasupra unei prapastii.si cel mai greu cand sar in gol e sa ma desprind de margine,la loc nu mai revin,sunt o minge ce infrunta marul.o minge ,infinitul mic de cercuri de apa ce formeaza infinitul mare de ouncte spre care ma indrept.o minge singura ce asteapta un impuls,sa se propage spre centrul sau din centrul tau,sa rupa ombilicul ce ne leaga de lume.

O minge sare,pluteste si pleaca,hai,caine,da'mi drumul caci nu'mi esti stapan....

esti singur?ba nu,sunt din cauciuc,ma desumflu din cand in cand dar briza ma umple mereu la loc.n'am pene,nu's pasare,am doar intepaturi,caci vezi tu nici tantar nu sunt desi mi'asfi dorit,dar cand eram mic am vrut sa fiu stetoscop.Cand am vazut ca nu'i inima,si singurul lucru ce bate e pielea de copil inmuiata in malt din cand in cand,am vrut sa fug dar mi s'a agatat de radacina si atunci mi-am pierdut felinarul din colt.Asa ca m'am inchis intr'o carte,alaturi de floarea bunicii,si n'am mai iesit de acolo pana ce treimolii nu mi'au spus ca s'a crapat de ziua.Si atunci mi'am spus ca daca soarele poate sa crape toate ferestrele din mahala si sa nu'l certe nimeni,vreau si eu sa fiu ghem de foc si am sarit.E greu la inceput,cand n-ai detenta,dar cand incepi sa uiti,nimic nu te mai tine legat.mai saluti doar cateo frunza pe drum si saruti niste apa,dar vezi tu,n'are cum sa dureze.Ele merg mereu in jos,pecand eu merg in sus.Mereu ma intreaba daca e mai cald de unde vin si le spun *da,am stat pe acolo pana s'a aglomerat*.ele nu inteleg,se cred neam de cotropitori,viseaza la columne inalte de trei valuri,dar se transforma in noroi cand ajung acolo,jos....

Dar ia'ma si pe mine pe drum,nu pot sa tin pasul cu tine cand nu calci ci doar urci.

Sunt liber.

Si eu.Oare nu putem fi liberi impreuna?

Nu's pasare,sunt cauciuc,aripile cresc pentru a fi taiate;Icar cade,eu plutesc,s'a topit,a stat prea mult pe urma mea fierbinte.Eu nu cad niciodata,de-as cadea,te'as inghiti pe tine,pe pasari si pe frunze,carti si ape,as inghiti si drumuri fara capat si taifunuri,dar eu nu cad,sunt cauciuc.

Iar eu sunt rece si de-as cadea,m'ar inghiti marea si s'ar satura pe veci.Dar eu nu cad,iti sar pe urmele fierbinti,m-am dezlegat de lume,dar lumea s-annodat de mine.

Fum

unele lucruri nu se sting odata cu ultimul fum de tigara.altele nici nu apuca sa vada chibritul scaparand.uneori ne ardem degetele si scurtcircuitam soarele,alteori uitam usa de la frigider deschisa si ingheata beculetul.mda

tripping on childhood

orasul e altul azi.
am intalnit pe drum crapmeie din copilul din mine,firimituri din copilarie pe care le-am lasat pe drum inainte sa intru pe poarta adolescentei in taramul maturitatii.Stiam probabil ca voi vrea sa regasesc acea parte din mine cand cautarea sensului pare sa-si piarda sensul.De fapt eu pana acum nu am cautat alt sens nici in mine,nici in tine,nici in cana cu ceai,nici in volumul de proza neterminat,decat un sens al drumului,o directie,o borna kilometrica pe care sa scrie ca m-am intors la copilarie.Pe atunci cerul nu era atat de departe deasupra,ci langa si in mine,precum un iubit secret,iar fluturii traiau mai mult de o zi in palma mea patata cu suc de dude.O guma turbo,o floare intamplatoare,ce avere mai pretioasa puteam sa'mi doresc?nu existau obstacole,doar ciorapi ce se rupeau prea des in genunchi,caci gravitatia ma atragea la fel de tare ca si ciocolata ce-mi producea alergii.
De ce ar fi fost altfel?de ce mai simplu sau mai greu?De ce,cand orice intrebare isi avea raspunsul ascuns sub pielita roscata a castanelor,sau pistruii dulcegi ai capsunilor.de ce sa-ti faci griji,sireturile oricum nu stau nici acum legate,prietenii veneau si plecau din batatura la fel ca soarele pe cer,si Apfel,Birne erau greu de pronuntat si inteles,dar se mancau usor si germana nu mai conta,fructele au acelasi gust indiferent de limba in care le strigi la masa.

bazalt pe epiderma

"abia in momentul in care incepi sa auzi cum ticaie ceasul,realizezi ca nisipul din clepsidra e de fapt praf de diamant."
Cati vulcani au erupt ca tu ai propria clepsidra,nisip topit,nisip lichid si maruntit,negru roditor si alb sclipitor,scaldat de ape azurii,iar tu,ateu ce crezi doar in implozie,tu il transformi in gri anost,pavaj trantit pe drumul tau batatorit de alti trecatori ce s-au privat de-un nume.Ai ales sa calci pe aceleasi urme,cu pantofii tai cu trei numere mai mici decat realitatea ta microscopica,pe urmele unei istorii repetente,sigura si singura,sa nu cumva sa ridici praful,sa nu te ridici nici tu.Macar de ai auzi tanguitul pescarusilor pe aceasta plaja de posibilitati abandonate,caci corbii te-au infricosat mereu,cu siguranta lor baritonala,de poeti medievali.Ai fi fugit cand le auzeai ecoul,dar mai speriat esti de proprii tai pasi,ti-ai face mai degraba manta din propria umbra si te-ai amagi cu privirea tulbure a unei blonde,beri blonde,decat sa mai privesti linia imaginara ce ti se asterne in fata.

Curios cum foametea e singura ce se inchina abundentei cornului Amaltheei,in timp ce toti din jur arunca resturi peste singura lor salvare de furia lui Chronos...

A classic ending

"Once upon a time.."
It guided me towards you,
Something about it made me shiver,
So old school,and yet you made it feel so new;
A song about a nameless town,the song about a nameless river,
Ladybugs and fireflies playing down my back,
Harp of gold,in your breath-all I can remember.
You came without a warning,such a wonderful attack,
Note by note,the spell,the touch and the mesmerizing smell of amber...
"She got lost on the way..."
Dazzled me a moment,two,words got trapped under your fingers,
Like peanut butter or maybe glue,
I could no longer pull the trigger.
Fire starters,wheel creators,
Fairy smoke and scented candles,
Lumps of sugar,dust of future,careless mermaids,broken handles
-All in one and one for all.-
Oh,you made it feel like magic,ringed the bell twice and it snapped,
Broke the tune,missmatched the Joker,
Queen of hearts now lies there trapped.
"1000 years of sleep for the entire kingdome"
-Where's the land of endless summer?you described it oh,so well...
Stole my map,broke the compass,then I guess this means fare well.
Goodbye to the delicious apples,with cores of poison and of lust,
Goodbye to evil dwarfs and wolves,in them I no longer trust;
I'll clap my hands and kick my heels,
It's time to sleep,no time to wait,
The perfect storm is yet to come,-the clock's hand is just the hand of fate,
And it's ticking,ticking ticking,fast and slow,fast and slow,
Guiding you through the last,the last steps of the tango...
"The end..."

No old dilema for me anymore

nu incredinta libertatea ta latului din jurul degetului,nu incredinta fierbinteala ce te-a cuprins spre a fi tratata de Doktor Schnabel din Roma.mai bine dormi,lipeste-ti pleoapele la loc,acolo esti in siguranta,si chiar si cosmarul ce te urmareste,e doar un purice inofensiv,strivit de greutatea somnului,in niciun caz licuriciul carnivor ce'ti pare.

don't give yourself away for the certainty of now,but rather sell your soul for the uncertain,yet remarkable,remember-worthy future.don't put your hopes onto a circle of metal,it's heavy,it won't float for it's real meaning is a hole,and not it's shape.infinity of emptiness,in the golden arms of a wrinkled Hera,still waiting for Zeus to stop fooling around.I no longer trust sugar coated words,nor gestures,a wise man never accepts something as a fact without cheking.so until I mesure my pulse,there's no such thing as trust.For noone trusts my judgements,and noone choses to check them,noone believes me.Not even myself

dp

I'm just standing in front of a blank page,waiting for it to fill itself with thoughts on its own,just like a judge waiting for the jurry's decision that sais he can now think on his own.damn incoherence!...It's like I'm waiting for those responsible of the unsolvable crime to put the hang around their neck by their own will,waiting for the medicine to just jump down my throat,driven by a supernatural force within its chalky center...But no reaction can exist without action,at least that's the small amount of physics knowledge I posess,and yet I find myself incapable of moving the square wheels that bring reason to my thoughts in the direction I want them to move,in fact,I can't seem to make them move at all.I'm stuck just like toffee to the decayed teeth I consider to be reality.I despise the simple dust,lacking fears and hopes,drowning in blissful contemptness,as well as I damn the all knowing gods that feed on the mice's,small,yet impossible dreams,for they crush under their marble feet the skulls of their unknown victims,martirs without names...
The only advantage I can find deeply hidden within hatred is the power it gives your imagination over the object of your hatred,the relieving power of imaginary destruction.Therefor I would most likely enjoy hating you,yet I find this hard to accomplish,for you are no object,but the mere result of my imagination as well.Or just another piece of toffee being chewed by reality

Smile Lykke You Mean it

Don't you let me go,let me go,tonight..suna refrenul cantat de dulceaga voce a soon-to-be-sweedish-pop-star lykke.atate de placut e contrastul intre vocea ei de copila si versurile care dezvaluie o usoara disperare,o rapida si fortata maturizare,incat raman fermecata de fiecare data,fredonand cele 6 cuvinte fara a mai realiza de la un moment dat.Piesa nu este o capodopera,Lykke e departe de a transmite vreun mesaj filozofic sau de importanta majora pentru lume prin cantecele sale.Poate tocmai asta o face atat de placuta auzului pe micuta blonda,usurinta cu care ii asculti vocea si versurile.Poate tocmai datorita usurintei cu care isi face perceput mesajul prin aceasta piesa,nu creeaza melancolie ci doar dependenta asemanatoare ciocolatei.Mmm,cu toate acestea eu refuz sa ma agat de tivul cantecului,sa tin cu dintii de ceva trecut,sau de ceva ce a fost privat de sansa unui inceput.Ma intreb cine ar fi destul de fraier sa o lase pe frumoasa suedeza sa se roage de el sa nu plece.Cine ar vrea sa plece?Sau de ce?Si unde?Daca nu era bine,de ce fata te roaga cu disperare sa mai ramai?:)I think that I'm a little bit...Sincer,this blog entry e doar o insiruire de ganduri,la fel de tourettiene precum videoclipul acestui cantec.I think that I'm a little bit in love with you,but only if you're a little bit in love with me.Well,that's niice.Ironic.And sarcastic.Pe genul nu te pot iubi decat daca ma iubesti si tu.In acelasi timp e si foarte adevarat,sau cel putin foarte valabil in cazul meu.Nu te pot iubi,desi as vrea sa incerc.

Trece in C.V.

Daca poti fii omul care ma face sa visez cand imi desclesteaza delicat genele in zori cu o cana de amarui cafea cu brun zaharat,daca ma poti incita cu constanta pulsului definit de orarul luni-desene animate si joc de mima,marti jazzul pasilor straini,miercuri flirt ocult cu parfum de ceai,joi indienii underground,vineri teatru fara masti,sambata electrozi pe privire,iar duminica balsam din buze tartinat pe cel mai mare organ al citadelei de pe perna de langa tine,daca poti sa pictezi chipul meu din picaturile de ploaie,sa ma resuscitezi cand am nevoie de o gura de inspiratie si poate sa ma ierti cand copilul felina de langa tine fuge pe acoperisuri nocturne.Daca iti sunt zilnic materie prima a impalpabilului,si ne jucam de-a Ulise si Calipso cand Itaca ta sunt chiar eu.Daca te pierzi pe talazurile privirii mele si sa te farmec definitiv,suna frumos precum cantul sirenelor,dar tu nu ai mai vrea sa pleci,pentru ca dincolo de marginile lumii create de noi ar fi doar abis.Si nicio Penelopa din trecut,oricat de maiestrit ti-ar fi tors mintea pe degete,sa nu mai fie decat statuie fara chip.Daca poti fi acestea si in plus,facandu-ma pe mine sa fiu tot ce am spus,atunci trezeste-ma.

carte de colorat pentru generatia pop.art

ai conturul tremurat de la prea multe exagerari,ai depasit marginile cu creioanele tale supra saturate,un desen stangaci realizat,a carei maretie consta in hartia pe care e facut,a carui zbor de avion stilizat se va opri in soare.incerci sa pari un ceva,sa parezi,sa umpli,acoperi,masluiesti discrepanta dintre ce esti si cine ai vrea sa devii.om al strazii,singuratic,renegat,betiv sarmant ce saruta mana doamnelor tinere de a2a generatie,vrajesti cu gesturi ample menite sa'ti pastreze echilibrul de actor grabit pe sfoara din cupola circului si painii.esti in aer,levitezi,precum un abur incandescent de alcool si prafuri

where do all the left socks go to?

ce faci cu ura?si frica?suferinta,temerile?unde se aduna ispitele,pacatele,cosmarurile?si lacrimile,agonia,desertaciunea?unde le versi,unde le abandonezi,unde le inchizi,sau unde le reunesti?si daca ulciorul crapat nu merge de multe ori la apa,ce creste din picaturile pe care le'ai semanat pe marginea drumului,fara stiinta?
Citesti Biblia pentru un raspuns?Coranul,Tora?sau intrebarile astea le strangi in evanghelia lui Iuda,si apoi le arzi?
nu te intereseaza,nu stii si nu vrei sa afli,nu auzi pentru ca esti orb,si nu vezi pentru ca ti'ai amputat tactilul?si mergi mai departe.
nimic nu se pierde si totul se transforma.ADOR fraza asta!inseamna ca nici eu nu ma pot pierde.(sunt singurel,bing bang...)dar intre ura si adorare diferenta e atat de subtila incat adesea cele doua se confunda fara ca noi sa observam.Ura...chiar ea.ea in ce se transforma?daca nu se pierde...iar viata se transforma in moarte,dar moartea?nu esti buddhist,crezi cu putere in a nu crede in nimic...si de nimic ce se alege cand totul se transforma?nimic?

Demaquilant Yeux

When wearing for too long of a time a mask,it ends up getting stuck to your skin and you no longer know which is the makeup and which is the emotion.you walk through the world,like a snail,carrying your protection on your shoulders,thus you'll never get too far because of the weight;you change your colours,like leaves in different seasons,but when around you it's always raining,you.ll just remain as gray...

invisible city

orasul e o ruina pusa la conservat,o entitate strabatuta de mii de paraziti umani ce ii rideaza pielea din beton si sticla;abia mai respira prin porii de ciment,sufocandu-se ocazional cu ceata veninoasa ce i-a cuprins plamanii.unde sa te ascunzi intr-o lume din noro si umbre?oriunde,dar zgomotul te va inghiti si pe tine ca pe orice alt fluture de nisip,nu iarta niciun licar de gand independent.

today I feel like:blue foundation

vis no.872426

Tremuram amandoi imbratisati pe o banchiza,dar nu de frig ci de viata care ne pulseaza prin vene.gustam din aerul rece de parca a fi prima respiratie pe care o luam din aceasta lume noua,careia doar noi doi apartinem,ca doi nou-nascuti avizi de a cunoaste secretele pielii celuilalt.iti stiu fiecare trasatura,fiecare fir din barba-ti tanara mi-e cunoscut,si totusi cu fiecare clipire imi pari nou si te-as reciti de mii de ori.in bratele tale sunt doar un copil,binele il regasesc mereu la tine in brate,aici e mereu primavara.

traped

se simtea prins intr'o capcana transparenta,de parca ar fi picat intr;un univers gresit,nepotrivit pentru el si neprimitor pentru dorintele sale.adesea simtea cum o punga elastica i se strangea progresiv peste cap,presandu'i oasele craniene si astupandu'i ermetic orificiile oto-rino-faringiene,precum un asasin profesionist,platit sa'l torturez inainte de a'l distruge.asa resimtea prezenta familiei,iubitei,prietenilor,pisicii,colegilor de munca,strainilor de pe strada,practic a tuturor celor care ii traversau viata in acel moment,iar el,el era gura pungii care se strangea incet,cea mai importanta componenta a intrumentului de tortura,pentru ca permitea si uneori incuraja existenta situatiilor chinuitoare.nu se considera masochist;era mare amator de arta de orice fel si forma-carti,tablouri,fotografii,piese de teatru,filme,toate ii trezeau interesul,pe toate le consuma folosind cantitati enorme de lichid inter-neuronal pe post de suc gastric si argumenta astfel absenta masochismului,considera ca un om care iubeste frumosul nu s'ar supune in mod voit suferintei,ceea ce nu intelegea el e ca iubirea e cea mai des folosita scuza a masochistilor...

entitati

as vrea sa traiesc vesnic prinsa intr'un vers dintr'o poezie compusa de rasuflarile noastre,dar realitatea nu'i in metru iambic,si n'are nici vers liber,nici pe departe.as vrea sa topesc departarea cu un sarut,dar kilometrii nu pot fi stersi cu guma,si nici bataile de inima vindecate cu putina saliva,precum un deget taiat in joaca.tot ce as vrea sa cer e sa'mi creezi un colt in aceasta realitate,in aceasta lume prafuita,un colt in care sa nu fie decat lumina si caldura,sa nu patrunda frigul...nu am vreun talent ascuns la modelarea cuvintelor,mereu vor fi doar piatra in mana mea;dar in timp ce in jur toti arunca,eu voi construi-vise si crampeie de dorinta-adevarate cetati in care lumea sa poata lovi cu gheata de orbire si foc de inconstienta si sa nu ne poata darama.nu voi reusi sa'mi falsific talentul,nicio pecete regala n'o sa faca penita mea sa zboare pe nori,dar daca ritmul meu iti vibreaza printre celule,am tot ce mi'am dorit de la aceste randuri.

sentiment ruginiu

ma asez la radacina unui copac,pe pamantul umed,mirosind a mucegai si trag in piept aerul condimentat de ploaie,praf si monoxidul de carbon din tigara care o tin in mana usor inghetata.gandurile nu'mi mai zumzaie cum faceau in timpul verii,ci scartaie monoton,in ritmul impus de anotimpul care mi'a cotropit viata de cateva zile.scoala,bac,meditatii,carti,insomnii,admitere,desene...ce lipseste din toaa povestea?din punctul meu de vedere nimic.septembrie e exact cum mi'as dori sa fie,o luna linistita si rece.doar ca pentru un moment am fost tentata sa spun ca lipsesti tocmai tu.doar ca nu esti un ceva care lipseste,ci o omisiune care am facut'o in mod intentionat.tu esti acelasi din ultimul entry,o entitate fara nume,fara umbra,o colectie de amintiri ale unor trairi ingropate sub vraful de nopti in care am inlocuit somnul cu activitatii mai animante.

de zambit nu mai zambesc de mult.am inlocuit pe rand incretitura aia a buzelor cu raza de soare lenese si mai nou cu frunze care au abandonat seva pentru a imbraca o colectie constand in culori solare care parca fac in ciuda mortii care le'a cuprins.sentimentele au devenit o optiune secundara,nu mai sunt ce erau candva,mai nou am adoptat egoismul ca haina de zi cu zi.chiar ti'ai permite sa spui ca sunt rece daca nu ai stii cu cata pasiune imi traiesc viata si greselile.iti permiti chiar sa imi judeci deciziile si sa tragi concluzii,si cine sunt eu sa iti neg acest drept de a'ti folosi ratiunea in acest mod primar si simplist?si eu imi permit sa judec zilele si clipele,atat ale mele cat si ale altora,nu sunt ipocrita.cat timp nu'mi ceri sa SIMT iti permit orice.

nu,nu ti se pare,astea's doar ganduri razlete si aleatorii,si da,esti prezent printre conexiunele mele axoniale,nu te umfla in pene inutil.e (im)perfect inevitabil,doar sunt un rezultat al unei sume de decizii anterior asumate,rezultatul unor diferente create de timp ca niste riduri pe eul meu,devenit atat de impersonal datorita acestor inecuatii sentimentale.

nimic nu se pierde,totul se transforma

stupidly enough,candva ai fost un abur care mi'a incetsoshat mintea,ca mai apoi sa te transformi in condens sarat ce mi'a inundat privirea.tu de fapt mereu ai fost gheata ce'mi ingheta memoria,dar sub atingerea ta pielea mea lua foc,parca frigea de durere.acum paraseshti incet incet stratul fin al amintirilor,o sa te indepartezi,lasand in urma doar o dara jilava pe care soarele o va usca.in timp.

cook book

vise in loc de faina,saruturi in loc de apa si praf de stele in loc de praf de copt...atractia aia de inceput a fost precum galbenusul de ou,fragil,inconjurat de albus gretos...am pus atatea ingrediente,ca doi copii care au dat buzna in bucataria bunicii,le'am pierdut numarul,le mai simtim doar trecator pe varful limbii aromele nedefinite ca niste umbre de amintiri...am vrut sa creem ceva ce nu puteam intelege...ne'am speriat de scanteile ce s'au aprins din pielea noastra,ne'am patat cu compozitie toate amintirile.s'a inchegat greu,ne'a obligat sa punem tot mereu cate o bucata din suflet sa intetim focul...s'au ridicat aburi grei,tot universul nostru mirosea soptit a ars,dar parfumul dulce nu putea fi acoperit,se lipise precum mierea de cerul gurilor noastre...coaja a facut o crusta negricioasa,inecacioasa,ne orbea cu gustul ei dur,dar mijlocul inca nu era complet copt...nu am putut sa aruncam,ce cu chef de joaca in ceva serios transformaseram...ai dat fuga la cofetarie,dar prajitura cumparata era doar inecata in frisca,stiam ca n'o sa'ti placa...te'am privit imbufnata cum gusti si ti'am aruncat bucatele de scrum prin par,dar la sfarsitul zilei tot eu am venit sa ti'l descurc.ti se lipise printre fire mirosul vechi de mere fragede care ma chema...dar in privirea ta aluatu'i pus la congelat,e rece si dur,de parca nici nu ar fi fost candva ce a fost,ci altceva ce si'a pierdut din intelesuri si arome...eu nu mai aveam destula forta sa reaprind acel cuptor,mereu am fost prea mica sa ma lupt de una singura cu el.te'am strigat sa ma ajuti,sa vii cu scara de cuvinte ce candva am folosit'o,dar tu nu ai auzit.te mai strig din cand in cand,dar doar in gand.eu inca mai am pofta de prajitura,si tu cand vei termina de adulmecat praful talpilor ce'ti rascoleau mintea,vei vedea ca si tie ti'a ramas imprimat gustul pe papile,pe piele,pe rani...

a trai in formol

trezesti in mine stari febrile,caderi bruste de pe inaltimile orgoliului pana in haurile uitarii de sine,provoci avalanse de resentimente,cu replici acide ce se vor inocente.m'ai prefacut in scalva spunandu'mi k iti sunt stapana,am incercat sa imi recapat libertatea dar mi'ai dat peste mana,tinandu'ma de tine sunt mereu in cadere,mi'ai promis extazul dar imi oferi mereu durere..nu mai stiu sa stau in picioare fara sforile tale,cu care imi tai aripile si otravesti miscarile..am ajuns sa depind de un rau care il credeam a fi bine,am ajuns sa depind de doza zilnica de tine.ma sting rapid,ca un chibrit aruncat in vid,ai uitat toate sperantele care le'ai aprins,ai rupt filele povestii inainte sa'i putem scrie sfarsitul pretins..m'ascund in umbra ta si m'agat de ea cand nimeni nu ma vede intoxicandu'ma cu gandul ca pana la urma te voi avea candva aproape.de la supradoza de lacrimi nu se moare,se ucid doar vise care oricum riscau sa moara prin uitare