Conjugare

"Nu te iubesc asa cum esti" spuse ea.Si memoria afectiva imi fu activata ca de o rafala tomnatica.Nu am iubit pe nimeni asa cum e.Am iubit asa cum credeam ca e.Mai bine sau mai rau,mai dureros sau doar patimas.L-am iubit pentru ce credeam ca e si putea fi,pentru ce eram eu si ce deveneam fara sa observ.

L-am iubit pentru problemele sale,pentru deciziile ce ma luau mereu pe nepregatite,pentru independenta si pentru suferinta ce simteam ca i-o alin.L-am iubit pentru ca nu aveam nevoie de nimic altceva in acele clipe,doar iubire si apa.L-am iubit chiar si dupa ce nu mai puteam,dupa ce fizic cedam in aceasta iubire,ca un castel de nisip topindu-se sub apa sarata.

Am iubit din nevoie si pentru nevoie,pentru ca voiam sa simt aerul cum imi iese din plamani indreptandu-se mereu spre el,caci altfel nu nu mai puteam nici ofta.Ai zice ca e lasitate dar mi-a trebuit mult curaj.Sa ma arunc dezgolita in flacari,sa las fierbinteala sa imi topeasca invelisurile de ceapa,sa ma lase doar maduva.

Si a meritat.Sentimentele nu au pret si greutate in afara pieptului meu.A meritat,pentru ca acum cunosc care mi-au fost limitele si sunt pregatita sa le imping si mai departe,stiu pana unde imi pot impinge eul,unde imi incepe prapastia.Stiu cat de adanc pot infige cutitul prin crapaturile lasate de vechile rani fara sa mor.

Am iubit tocmai pentru ca inca aveam inocenta de a oferi neconditionat,de a ma darui fara sa mai cer inapoi ce eram inainte.

Dar folosesc verbul intr-un mod gresit.Inca iubesc.Cu toata fiinta,numai asa am invatat sa o fac.Il voi iubi mereu pe Liviu chiar daca nu intr-un mod rasunator ci mai degraba in surdina propriilor fapte.Il voi iubi mereu pentru ca e acea piesa lipsa din fiinta mea,din cei din jur,e acela care intregeste orice poveste pe care o scriu.Il voi iubi mereu pentru ca asa am invatat sa iubesc.

Il iubesc sincer pe cel care imi e cel mai bun prieten pentru ca e mereu atat de bun si rabdator cu mine.E ca o parte din familie,precum fratele mai mare de care nu am avut parte.Stiu cat de dificil e sa fii cel mare printre frati,iar el o face pentru mine razand.Si mi-as dori dar nu am mai daruit mai multa iubire unui singur om si mai mult simt ca nu pot.

Sunt putini oameni cei care m-au coplesit prin dragostea data.Atat de putini incat ma sperie.Iubirea mea e invaziva,ca o boala,ca o inundatie,acopera totul in jur si majoritatea nu stiu sa-i faca fata.Sunt depasiti,inecati,saturati de ceea ce simt eu si fug.E un rol pe care am invatat sa il accept,e un aspect al meu pe care chiar daca as fi in stare sa'l schimb nu l-as metamorfoza in ceva comun.De aceea cand unii oameni,in loc sa fie impinsi de val cat mai departe de mine fac totul pe dos si se apropie,imi dovedesc o forta ce imi impune sa imi marturisesc mie insami ce simt.

Nu ii iubesc asa cum sunt.Ii iubesc asa cum m-au modelat.Cu delicatete,cu forta,cu sinceritate,cu frica,cum stiu.Ii iubesc pentru toate fatetele pe care mi le-au aratat,si pentru toate gandurile pe care mi le-au transformat in trairi.