Pana in ce punct mergi cu diplomatia?Si in ce punct e vorba doar de lasitate?Cat timp e bine sa taci si sa dai din cap si cand e bine sa iti spui punctul de vedere?
Sau,mai bine zis,cand e cazul sa nu mai menajezi punctul celuilalt de vedere si sa il exprimi pe al tau?Asa cum e el-ingenios sau ridicol,bine argumentat sau pur si simplu,pur de fapt,nu simplu.Pur,proaspat,crud.Cand e cazul sa te lasi dominat de sentimente,sa te lasi dominat de ceea ce gandesti cu adevarat?Fara frica de a fi penibil,fara frica de a rani.Sa arati cine esti de fapt.
E vreodata cazul sa faci asta?Care sunt marile riscuri?Sa spui ceva stupid,sa fii ranit de reactie,sa nu mai ai ocazia de a spune ce crezi cu alta ocazie?Cat de stupid poate fi ceva ce ardea de nerabdarea de a erupe?E mai dureros sa calci cu gentilete pe aceeasi basica supuroasa sau sa o spargi dintr-odata?Si ce pierdea Gallileo daca nu isi tinea gura si urla "eppur si muove!".De murit oricum a murit in conditii nedemne.Ce alegi-sa fii ars pe rug pentru ceea ce simti si crezi,sau sa traiesti incarcerat in propriile temeri?
Nu ma pot hotari cum imi e mai greu sa traiesc.Ce ma apasa mai tare pe umeri.Atlas sau Prometeu?Cari pe umeri cerul propriilor decizii sau iti tradezi eul ca mai apoi sa spui ca tu de fapt asteptai o cauza mai nobila?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment