Etnic

Am fost recent comparata cu un vulcan.Am fost adesea comparata cu un vulcan, defapt.Pentru ca asta si sunt, realizez, omul-vulcan, sau asta as fi, de-as avea super-puteri ca in benzile desenate.Foarte frumos mi s-a facut caracterizarea in cateva cuvinte- cand nu erup, clocotesc.Si mi-am dat seama ca imi place asta.Imi place asa.

Exista oameni-campie, oameni-munte, oameni-insula.Nu sunt prima care o spune sau noteaza, Blaga a vorbit cu mult inaintea mea despre felul in care geografia influenteaza caracterul unui om.M-am gandit adesea la calmul caracteristic banatenilor si maramuresenilor, vazand asemanarea dintre zona in care traiesc si spiritul lor, dincolo de vizibila influenta istorica.Vad cum bucurestenii sunt atat de agitati, de grabiti, poate tocmai datorita felului in care e structurata capitala.Nu numai, evident, dar exista o oarecare legatura.

Am in sange atat Maramuresul cat si Dobrogea.Calmul tatalui, aparenta incetinire a vocii, cu care isi structureaza gandurile cat mai coerent, sunt in radacinile mele.Putinele amintiri pe care le am legate de bunicul meu tocmai asa mi-l prezinta: cald, bun, molcom.Nu imi prea pot explica firea apriga a bunicii, dominatoare, decat prin prisma istoriei Maramuresului, nicidecum a geografiei, ce-i drept.Ba pardon, e perfect explicabila, acest calm pentru care sunt renumiti maramuresenii fiind unul aparent, dupa cum am spus si despre tata.In depresiunea aceea, a fost candva, totusi, o mare...Mama, bunica din partea ei, sunt femei dure, precum podisul Dobrogean, femei care mereu cauta linistea sufleteasca, nu pot sa uit ca acest podis isi are originile in erodarea celor mai vechi munti ai patriei in care m-am nascut.

Iar eu sunt un vulcan.Din aparentul calm al tatalui si aparenta duritate a mamei, m-am nascut eu.Aparent sunt calma si eu, aparent sunt sociabila, prietenoasa, aparent sunt precum calcarul dobrogean.M-am nascut din aceasta imbinare ciudata, o port atat pe chip cat si in minte si suflet.Port in mine puternica lupta dintre aceste doua regiuni,intre mare si rauri, intre podis si depresiune, intre muntii de candva si marea din trecut.Am parul rosu, precum magma din subsolul fiintei mele, ochii verzi precum suprafata marii, suprafata gandurilor, pielea patata de pistrui, precum plaja de scoici.Am membre barbatesti, puternice, precum muntii Macinului de-odinioara si corpul masiv, moale, precum albia Muresului.Am sufletul agitat, precum vanturile ce-au macinat crestele, precum marea a carei fiica mereu am spus ca sunt.Sunt un vulcan.

Eu sunt Etna.Vulcanul din Sicilia.Sunt sufletul unei insule, in mijlocul marii.Mi-aduc aminte de acum cativa ani cand am vizitat insulita aceea.Mi-aduc aminte de pamantul negru din jurul uriasului dormind, de marea albastra si plina de minuni de la poalele sale.Aceea-i marea mea, marea din Taormina.Insa deviez.Ce voiam sa spun e ca pamantul acela este foarte roditor.Pentru localnici eruptiile sunt un fel de dar, pentru ca dupa ce s-a stins focul magmei, ramane pamantul acela negru, rascolit din strafunduri, plin de minerale care hranesc culturile din zona.

Ma gandeam azi.Gandesc in fiecare clipa, evident.Dar ma gandeam in timp ce vorbeam cu o amica si ii explicam ca eu vreau altceva.Era vorba despre relatii amoroase, deh.Mi-am dat seama ulterior exact la ce ma refeream cand i-am spus ca vreau altceva decat ce are ea cu prietenul ei de 5 ani, ce au mai toti cunoscutii mei, i-am explicat de ce nu m-am avantat pana acum intr-o relatie si de ce atunci cand am incercat, nu a mers.Ea-mi zicea ca poate la un moment dat voi gasi calm si stabilitate.Si stiu acum exact de ce nu-mi doresc asta, de ce nu pot avea parte de asta, sau cel putin cred ca stiu, poate mai incolo voi crede ca stiu altceva, ce naiba.Cand a fost cazul de calm si stabilitate, eu am clatinat barca in toate directiile pentru ca nu aveam stare, am afirmat glumind usor.Dar cam asta e.Eu tot ce vreau e sa fiu lasata sa erup.Sa construiesc noi maluri insulei pe care traiesc, sa maresc astfel lumea cate un pic, cate un pic.Un vulcan nu e calm si stabil decat dupa ce s-a stins.Si nu vreau sa ma sting.Imi asum si iesirile auto-distructive, cat si calmul ce se instaleaza imediat dupa.Imi asum perioadele in care uit de mine, cat si cele in care ma retrag cu totul in interioru-mi si rumeg tot ce am facut si ce vreau sa fac mai departe.

Ea m-a acuzat ca privesc lucrurile cu nemeritata superioritate cand fac astfel de afirmatii.Nu ma consider nicicum superioara celor care traiesc linistiti intr-o relatie-campie, spre exemplu.Ii admir pentru ca rezista atat timp alaturi de o persoana, tocmai pentru ca sunt constienta ca eu nu as fi capabila de aceleasi rezultate in locul lor.Nu am nicio problema cu fidelitatea, am mai spus-o.Imi sunt fidela mie insami, insa.Stiu ca atunci cand gasesc un stimulent destul de puternic intr-un loc, o persoana, in orice, raman acolo, dar nu sunt fidela calmului si stabilitatii.Oricat de mult as iubi povestea Micului Print, nu-s un vulcan micut pe care sa-l cureti din cand in cand.Sau poate nu am dat eu inca peste un print destul de mare, dar nici nu-l caut.Eu erup.S-ar putea sa distrug anumite parti ale trecutului, asta fac de altfel, dar construiec mereu ceva nou.

Eu sunt Etna, nu Stromboli.