De ce,Lykke,de ce?

De ce se joaca oare in mintea mea o frantura de vers,de ce se prelinge pe mine aceasta dorinta,de ce mi se proiecteaza pe interior un film mut,de ce s-a blocat butonul de repeat,de ce mi se invarte mintea,de ce nu e de ajuns alcool,de ce nu pot sa creez un suflu nou,de ce nu pot sa imi adun ideile intr-o propozitie,de ce nu pot depasi luna in alergare?

De ceva vreme nu prea-mi iese pasenta in treaba cu coerenta.E ca un peste jilav ce imi aluneca din maini,ca nisipul pe care incerc sa il strang intre degete dar mi se opreste tot mereu in ochi.Nu iti dai seama cat de dureros e.

Azi m-am lovit din nou de peretele meu de caramida.Incercam sa uit unde e,sa uit ca ma insoteste peste tot,asteptand tacut sa imi iasa in cale,sa ma impiedic de el si sa cad,sa ma lovesc si sa ma inrosesc.(I'm a carrot top,for G's sake,you can't get redder than that!)Dar azi,mult dipretuitul meu perete a fost mai dur,mai uneltit,mai ascuns decat de obicei,a stiut exact unde sa loveasca pentru a ma lasa fara aer.Stia care-mi sunt crapaturile,stia unde mi-e slabita rezistenta,stia si a asteptat ca sa puncteze dureros.

Varianta moderna si ritmata a finalului lui Romeo si Julieta pentru mine.Asta a fost.A pus capac la tot.Si inca sufar de incoerenta asa ca nu ma mai chinui sa scriu.As fi vrut un semn divin prin care sa aflu ca si tu ai citit acest post,dar ma tot rog sa apara un semn din motive mult mai dureroase si vad ca si acele rugaminti sunt inca trecute la categoria Request Pending de ceva vreme asa ca la capitolul sperante sunt oricum cu butelia goala.

As urla in scris acum,poate asa pot cobori din acest carusel,dar de-asta scriu de fapt,ca sa nu urlu asa ca mi-e imposibil.Ar fi patetic,oricum sunt plina de patetism,cine are nevoie de ceva SI MAI patetic de atat?Because I love until I bleed.

E al naibii de greu sa fii dominat de sentimente.Te face vulnerabil in fata altora,sau ,din contra,prea dur.Nu sunt imparat roman,dar nu sunt nici sclava,incerc sa scap si ma simt vinovata sa domin.Calea de mijloc e greu de pastrat,sunt precum van Gogh cand vine vorba de echilibru,imi lipseste o parte din mine ca sa ma pot pastra centrata.Am avut parte de extreme din plin,m-am aruncat in ele,am cazut in ele ca un boxer in corzile arenei.M-am epuizat,nu mai aud acum decat click click clack pe tastatura,e reconfortant dar simt oricum zumzetul pregatindu-se de o noua eruptie.Micul print nu stia cat de adanc imi izvoraste vulcanul,cum i se crapa marginile de-a lungul fiintei mele...