Placeri nevinovate

Iubite, cat imi place corpul tau.Statuie frumoasa din carne, cat imi place sa te privesc.Prajitura fina, tesut delicios, cat imi place sa te degust.

Oh, iubite, cat imi place mintea ta.Munti si vai din circumvolutiuni, cat imi place sa le simt cum se incordeaza.Parca or sa plezneasca, dar se inmultesc si ma cuprind intr-un joc hipnotizant.

Iubite cat imi place linistea imbratisarii tale, cat ador sa te imping pe marginile nelinistii doar pentru a te trage si mai aproape in mine.

Sunt un copil in corp de femeie.Ma joc cu tine cand te dezmierd.

Bucuresti,Bucuresti

Bucuresti, domiciliu de flotant.Bucuresti, castel din praf si zgomot.Bucuresti, cuib al studentiei mele.

Bucurestiul este invadat in fiecare an de sute, mii de constanteni.Si de alti provinciali, dar parca tot noi, oamenii marii gri, suntem mai multi.De la marea gri la metropola gri nu e decat un pas.Sau 250 de km.Si Constanta e si mai prafuita, mai repezita, mai plina de zgomot decat Bucurestiul.De aceea, poate, capitala pare o oaza de posibilitati cand privesti dinspre mare.

Daca m-as fi nascut in Brasov, Timisoara, poate chiar Cluj sau Iasi, nu am de unde stii, inca nu am ajuns pe acolo, dar daca m-as fi nascut in alt oras, poate as fi ramas alaturi de parinti.Nu cred ca m-ar mai fi atras atat de tare capitala.Sau mi se pare, tocmai pentru ca am fost doar turista a acelor locuri, niciodata nu am stat mai mult de cateva zile, sa apuc sa vad si partile mai putin reusit pictate ale acestor orase.Desi traiesc cu impresia ca in Constanta te lovesti de spiritul Tomis-an inca de cand ai ajuns la gara, nu ai cum sa-l treci cu vederea.

Recunosc, eram indragostita de Bucuresti.De zona in care strazile au nume de capitale, mai exact.Imi placea la fel de mult cand eram mica pe str. Londra, cum imi place acum in Londra.Strada aia racoroasa, casa cu tavan inalt, ca o cutie de comori abandonata acolo de pirati spre deliciul meu.Mozaicul de personalitati din familia aceea, frumos schitat, asemeni celui cultural din Londra.Credeam cu sinceritate ca asa e tot Bucurestiul.Nici de pe acoperisul vecinilor nu se vedeau blocurile mai gri decat la mare, nici nu se auzea tumultul bulevardelor blocate.

Eram indragostita, si constienta ca o sa-mi treaca.Doar pentru ca stiu ca o anumita placere are caracter finit, nu ma opresc din a o gusta, o consum si o las sa ma consume de parca ziua de maine nici nu conteaza.Pentru ca inca nu conteaza, inca traiesc la timpul prezent.Insa nu ma asteptam sa ma satur chiar asa repede de locul la care vreo 4 ani de liceu am visat.

In planul meu stateam vreo 3 ani pe aici.Insa mi-au fost de ajuns 3 luni.Abia astept sa plec si asta ma sperie un pic.Acum stiu ca ma pot descurca, stiu care-mi sunt slabiciunile, nu mai risc sa ma ia prin surprindere strainatatea.Nu intr-un mod brutal, in orice caz.Dar mi-e clar ca monogamia nu ma caracterizeaza, nu cu orice pret.Daca satisfactia nu e totala, atunci nici fidelitatea mea nu e.Asa ca ajung sa ma intreb daca nu m-as satura mai repede decat credeam pana si de marea mea iubire, Londra.Orasul cu cladiri frumoase, cu oameni frumosi- nu ma intereseaza ce se spune despre englezi- orasul cu cultura pe gustul oricui, strazi frumoase, magazine frumoase, parcuri frumoase.De fapt superbe, toate.Chiar si snobismul englezesc are un farmec al sau pe care in alte parti ale lumii nu cred ca l-as aprecia, ei l-au exersat atatea secole incat poti spune ca ei l-au inventat.

Si revenim.Nu pot acuza Bucurestiul decat de randament neasteptat si performante incredibile.Pentru mine si-a atins scopul.Poate mai are cate ceva de aratat, e prima mea primavara de bucurestean.Sper totusi ca si ultima.Insa Bucurestiul nu m-a dezamagit.Din contra, dupa cum spun mai sus, mi-a depasit asteptarile.

Stiam ca e prafuit.Stiam ca e obosit.Nu m-a impresionat, nu m-a dezgustat, nu am oftat cu tristete.Insa nu stiam ca poate fi asa isteric uneori.Si in Constanta oamenii striga prin locuri publice si se manifesta hiperbolizat, dar sunt mai putini.De fapt, de ar fi fost Constanta capitala, ar fi depasit net Bucurestiul la capitolul zgomot.Insa are avantajul de a fi inca doar un sfert din ce ar trebui sa fie pentru a-si atinge potentialul maxim.

Si in Constanta nu ai de unde alege.Chiar nu ai.Pana si aici, in noul meu oras, posibilitatile de petrecere a timpului liber mi se par limitate.Poate pentru ca am avut eu prea mult timp liber, in mod sigur si pentru ca inca nu am incercat tot ce pot incerca pe aici, dar exista.Daca vreau sa ascult jazz stiu unde sa merg, daca vreau sa ascult muzica electronica misto, stiu unde o gasesc.Am visat la Brancusi, am apreciat Warhol, Bucurestiul mi le-a oferit.Am vrut filme, am primit festivaluri.Haine nu vreau, nu de aici.Nici magazine, asa ca nu ma plang.Daca vreau Cismigiu, merg noaptea.Copacul meu cu scoarta de miere e tot acolo, dar in linistea intunericului ne intelegem mai bine.Si cateii comunitari sunt atat de pasnici.Cam speriati dar ii inteleg, bucurestenii pot fi niste animale brutale.

Si imi plac artistii locului.Imi place sa ii privesc, sa ii cunosc.Unii sunt veniti ca si mine, de pe tarm.Imi plac visatorii Bucurestiului tocmai pentru ca nu li s-au inecat visele. tr.A.S.E.isti, scuzati-mi opinia sau nu, gasesti peste tot, sunt mai rai decat invadatorii spatiali.Tocmai asta-mi place la Bucuresti.Oamenii care ii supravietuiesc.Ma bucur enorm cand ii intalnesc.Londra, Berlin, New York, Viena...Acolo oamenii se roaga de tine sa iti atingi potentialul maxim.Aici iti pun piedici, te jignesc gratuit, te scuipa din senin (!)...If you can make it here, you can make it anywhere, indraznesc sa parafrazez.

Bucurestiul mi-a dat insomnie, mi-a dat oboseala, mi-a dat din agitatie.I-am oferit la schimb din energia mea, din cheful meu.I-am dansat, in strada sau in hale.I-am cantat-fals, fara voce, dar cu sinceritate.I-am zambit cu tot corpul, l-am imbratisat, l-am abandonat si l-am reprimit cu tot corpul.As fi facut la fel si daca era vorba de Pecineaga de Tulcea.Dar Bucurestiul mi l-am dorit, si chiar de sper sa-l abandonez, stiu ca vom ramane amici.Stiu ca mereu vor fi motive sa zambesc gandindu-ma la capitala asta sud-estica.Si ii voi multumi mereu ca a vrut sa ma calce in picioare.Mi-a scos mai la suprafata esenta, m-a ajutat sa-mi definesc mai bine ce-mi place si ce nu.

Ce poti cere mai mult de la un oras de la care nu cereai nimic?

Razi,tu,razi...

Ma doare sanul.De vreo saptamana.Ceva arde acolo,in interior si nu e focul dragostei.Ma gandesc amuzata ce as face daca dupa ce ajung la control aflu ca o sa mor,desi stiu ca riscul de cancer la san e minim sub 30de ani.Dar asa ma amuz eu in ultima vreme,de fiecare data cand imi vine sa-mi smulg excrescenta stanga de pe piept de durere.Ia sa-mi fac lista.Bucket list fara mosi tristi.

Asa deci...In ordine aleatorie cativa termeni de pe lista:
Pictură
Vodcă
Reunion
Londra
Moscova
Dostoievski
Zaha
Iarbă
Lalele
Irlanda
Madonna(+glont de argint,sa fiu sigura ca nu invie)
sânge
Hooverphonic
Paraşute

Mai sunt dar apar doar după ce sunt sigura ca-s pe moarte.

Iubirea in mana sau sub talpa

I-am zis La Revedere.Nu stiu daca a inteles gestul meu.Si eu mi-am privit sufletul contorsionandu-se in incercarea de a formula cuvintele atata timp.Sper ca pana la urma imi va intelege decizia,ca va intelege ce simt.

Propria mea Galatee masculina.Un chip frumos,sculptat,inzestrat cu atatea calitati pretioase.Cu toate astea,nu a reusit sa ma miste din starea mea de pietrificare,sa imi incalzeasca sangele pentru mai mult de o clipa.As vrea sa-l fac sa vada,sa mi se scrie pe fata din pistrui ca sunt fata-reptila,iar el e un Soare la care m-am incalzit dar in lipsa caruia nu am murit si asta a fost dureros.In lipsa lui eram in coma,precum un vampir in lipsa sangelui sau proaspat,cald,dulce.Iar coma asta de fapt e o stare ce mi-a devenit a doua natura.Tuturor le e frica de vampiri pentru ca se hrănesc cu energia lor dar eu l-am hipnotizat cu privirea,s-ar parea,a uitat ca-l voi goli...

Nu imi sta in fire sa cer fara sa dau inapoi,nu pot sa ma hrănesc din el fara sa il las sa se hraneasca din mine.Iar eu nu am ce-i oferi.Aşchii de greaţă imi alunecă prin vene,prefer sa rămân in coma decat sa il sfâşii pe el.Nu e nimic ce mi-ar placea mai mult decat sa ma las devorata,sa fiu degustata si topita de un soare,dar nu sunt capabila de un astfel de abandon in acest moment sau poate nu voi mai fi vreodata.

Iubirea e un cuvant prea mare pentru mine,ma copleseste.Am conjugat "a iubi" numai la singular pana acum,la persoana I,niciodata la plural,nu i-am stiut niciodata forma de masculin sau de persoana a 2 a.Acum ca am auzit-o m-a speriat si mai tare pentru ca am vazut ca am uitat sa il mai pronunt.

El mi-a intins mana si in palma ii era scris cuvantul.Eu m-am intors pe calcaie si am fugit.Fusesem prea des calcata in picioare ca sa nu ma sperii.Asa ca acum am calcat si eu in picioare acest cuvant,decat sa il pronunt fara sa il cred.Nu il mai cunosc si nu o sa ma prefac ca il inteleg.

crăciun si religie

Maine se vrea a fi motiv de sărbătoare,una din cele mai mari sărbători creştine.Ce înseamnă asta?S-ar părea ca luminiţe,cadouri,mancare de porc si nervi.Tradiţii pe care nu le înţeleg.Pentru mine Crăciunul a avut mereu un alt înţeles.Nu cel al naşterii Domnului,cred sau nu in povestea naşterii.Putea fi in orice alta zi a anului sau putea sa nu fie deloc,25 decembrie a fost ziua aleasă de oameni pentru această sărbătoare.Însă din toată povestea reţin bucuria naşterii,bucuria reunirii familiei chiar si într-un săracacios staul.Cred ca asta contează.Reunirea familiei,un motiv in plus de apropiere.

In mod normal,nu înţeleg de ce ar fi nevoie de un motiv in plus pentru a te apropia de cei din familie.Ei sunt cei la care te intorci la sfârşitul zilei,săptămânii,semestrului,cei care ar trebui sa fie o sursă de linişte,de calm si relaxare.Fiind incapabili,însă, sa valorificăm frumuseţea termenului de familie in fiecare zi,se pare ca avem o şansă in plus,in fiecare an,de Crăciun.E vacanţă,nimeni nu munceşte,deci nu există surse exterioare de stres.Toată atenţia poate fi concentrată asupra celor din jur si asupra ta.

Familia mea are cinci membri.Nu am bunici,nepoţi,veri,unchi.Am încetat de mult sa îi mai consider familie.Am doi fraţi,o mama si un tată si ei ma au pe mine.Nu ma interesează mesele imense in familie,pline de grăsimi si zeci de feluri de mancare garnisite cu nervi si reproşuri.Nu ma interesează goana dupa cadouri colorate,mari,lucioase,colindele plângăcioase,luminiţele de la ferestrele vecinilor.Nici zăpada,nici cozonacii umflaţi,nici măcar bradul.Tot ce imi doresc e sa îi iau in braţe pe cei trei oameni care mai sunt fizic alături de mine,si sa ma gândesc cu drag la al patrulea ca in orice alta zi a anului.Nu vreau sa merg sa ma împartasesc pentru ca nu am ţinut post si nici nu imi face plăcere sa ascult slujbele ce iti mănâncă cu orele din răbdare.Timpul trece cel mai greu in biserica,nu ştiu alt loc in care cinci minute sa pară o jumătate de ora.

Nu cred in biserica.Nu cred in vorbele preoţilor.Am cunoscut prea puţini care sa imi merite atenţia.Sunt oameni îmbrăcaţi in haine scumpe,lucioase,aurite,cu pretenţia de a şti ceva in plus,ceva ce noi restul nu suntem capabili sa înţelegem fără ajutorul lor.Poate au dreptate.Poate nu sunt capabilă sa înţeleg,sau poate consider ca învăţăturile cu adevărat importante nu au legătură cu aspectul exterior,orientarea si practicile sexuale,muzica pe care enoriaşii o ascultă,ci cu modul lor de a gândi si a accepta sau nu pe cei din jur.

Eu cred.Cred in necesitatea alegerilor,necesitatea creşterii si nu a stagnării,a modernizării,evoluţiei.Cred in ajutor dat fără un imbold religios,in rugăciunile prin care se comunica ceva si nu doar se repetă enunţuri greoaie gândite de altcineva.Cred in importanţa familiei si a iubirii izvorate in mod natural,in absenta forţelor externe,iubire pentru cei care simt ca merită iubiţi.

Nu voi permite unei bunici,de exemplu,sa se hrănească din sentimentele mele doar pentru ca e legătură de sânge.Voi încerca sa imi hrănesc familia cu gândurile si trăirile mele,sa le dau ceea ce m-au ajutat sa cresc si sa dezvolt.Nu numai de Crăciun.

Copacul

Jimmy mi-a spus aseara cand nu am fost in stare sa-i spun nimic,cand imi pierdusem cuvintele,mi-a spus aseara sa gasesc un copac doar al meu pe care prea putini sa il cunoasca si pe care doar eu sa stiu sa-l iubesc.In gradina mea toti copacii par adormiti sub ceata,toti se foiesc intr-un vis pe care nu si-l vor aduce aminte cand o noua primavara ii va trezi.

As vrea sa gasesc acel copac proaspat caruia sa-i ofer caldura mea si sa il vad cum inmugureste prin toata fiinta mea.As vrea sa pot creste un copac,de la radacina pana la cea mai inalta frunza dar nu pot pentru ca nu sunt inca pregatita.Am nevoie de un copac inalt,semet si puternic in care sa imi fac cuib.

Eu

E de-a dreptul umilitor să încerci să oferi şi să nu poţi.să încerci să te oferi şi să nu poţi.Parcă nu ai avea ce oferi,parcă nu ai mai avea ce,parcă ai fi un parau ce încearcă să izvorăscă din nou după secetă şi nu i-a fost de-ajuns roua noii dimineţi.parcă ai fi un beţiv ce încearcă să se elibereze dar nu poate să se despartă de ce l-a adus în starea asta.

Nu îmi ajungi.şi cu cât mai mult încerc să mă conving de contrariu,cu atât mai mult mă simt golită,cu atât mai mult simt ca ofer ceva ce nu mai e al meu.cu cât mai mult încerc să-ţi dau,cu atât mai mult simt ca nu pot decât să mă întorc la acel început dureros,la acea fractură ce m-a crăpat şi mi-a dat acest aspect de incomplet.

Cu cât mai mult încerc să aleg între două plăci,între stânga şi dreapta,cu atât mai mult mă scufund,cu atât mai mult cad în ce era înainte de necesitatea alegerii,înainte de nevoie,când era doar rima,fără nevoia poeziei,fără nevoia unui vers de susţinere,fără nevoie.