Fum

unele lucruri nu se sting odata cu ultimul fum de tigara.altele nici nu apuca sa vada chibritul scaparand.uneori ne ardem degetele si scurtcircuitam soarele,alteori uitam usa de la frigider deschisa si ingheata beculetul.mda

tripping on childhood

orasul e altul azi.
am intalnit pe drum crapmeie din copilul din mine,firimituri din copilarie pe care le-am lasat pe drum inainte sa intru pe poarta adolescentei in taramul maturitatii.Stiam probabil ca voi vrea sa regasesc acea parte din mine cand cautarea sensului pare sa-si piarda sensul.De fapt eu pana acum nu am cautat alt sens nici in mine,nici in tine,nici in cana cu ceai,nici in volumul de proza neterminat,decat un sens al drumului,o directie,o borna kilometrica pe care sa scrie ca m-am intors la copilarie.Pe atunci cerul nu era atat de departe deasupra,ci langa si in mine,precum un iubit secret,iar fluturii traiau mai mult de o zi in palma mea patata cu suc de dude.O guma turbo,o floare intamplatoare,ce avere mai pretioasa puteam sa'mi doresc?nu existau obstacole,doar ciorapi ce se rupeau prea des in genunchi,caci gravitatia ma atragea la fel de tare ca si ciocolata ce-mi producea alergii.
De ce ar fi fost altfel?de ce mai simplu sau mai greu?De ce,cand orice intrebare isi avea raspunsul ascuns sub pielita roscata a castanelor,sau pistruii dulcegi ai capsunilor.de ce sa-ti faci griji,sireturile oricum nu stau nici acum legate,prietenii veneau si plecau din batatura la fel ca soarele pe cer,si Apfel,Birne erau greu de pronuntat si inteles,dar se mancau usor si germana nu mai conta,fructele au acelasi gust indiferent de limba in care le strigi la masa.

bazalt pe epiderma

"abia in momentul in care incepi sa auzi cum ticaie ceasul,realizezi ca nisipul din clepsidra e de fapt praf de diamant."
Cati vulcani au erupt ca tu ai propria clepsidra,nisip topit,nisip lichid si maruntit,negru roditor si alb sclipitor,scaldat de ape azurii,iar tu,ateu ce crezi doar in implozie,tu il transformi in gri anost,pavaj trantit pe drumul tau batatorit de alti trecatori ce s-au privat de-un nume.Ai ales sa calci pe aceleasi urme,cu pantofii tai cu trei numere mai mici decat realitatea ta microscopica,pe urmele unei istorii repetente,sigura si singura,sa nu cumva sa ridici praful,sa nu te ridici nici tu.Macar de ai auzi tanguitul pescarusilor pe aceasta plaja de posibilitati abandonate,caci corbii te-au infricosat mereu,cu siguranta lor baritonala,de poeti medievali.Ai fi fugit cand le auzeai ecoul,dar mai speriat esti de proprii tai pasi,ti-ai face mai degraba manta din propria umbra si te-ai amagi cu privirea tulbure a unei blonde,beri blonde,decat sa mai privesti linia imaginara ce ti se asterne in fata.

Curios cum foametea e singura ce se inchina abundentei cornului Amaltheei,in timp ce toti din jur arunca resturi peste singura lor salvare de furia lui Chronos...