Musca, Bunica si Prioritatile

E o musca aici.Nu prea o inteleg de ce tocmai aici.M-am tot intrebat de ce a ales sa ma bazaie tocmai pe mine.Daca in general prefera sa bazaie in jurul fiintelor vii sau e doar curioasa de aparitia mea in peisaj.Insa ma deranja.Asa ca am profitat de un moment de repaos si mutenie din partea ei si am prins-o in cana goala de pe masa.Oricum tre' sa spal cana, mi-am spus.Si am lasat-o asa.Mi-am citit in continuare, in linistea acum, cursurile, dar am mai aruncat cate o privire spre cana.Sa vad ce face companioana.Continua sa stea, de parca n-ar fi fost inconjurata de cupola de sticla ce-i bloca atat traseul haotic de mai devreme cat si aerul necesar vietii pe planeta asta.Eram curioasa sa vad cum moare asfixiata o musca, sa vad o asfixiere live.

Ea insa nu misca.Voiam sa vad haos, sa simt disperare venind dinspre ganganie, s-o vad ca incearca sa miste cana, ceva, orice.Ea-nimic.Sau a stat si a analizat situatia vreo jumatate de ora sau tragea un pui de somn, nu stiu.Insa la un moment dat a inceput sa miste.Se invartea pe foaia de hartie ce-i tinea de podea de parca s-ar fi intrebat, agitata, ce e de facut.Atunci s-a dus naibii dorinta mea de a asista la un eveniment de-a dreptul otevist pentru lumea mustelor si mi s-a facut mila asa ca am eliberat creatura aia enervanta.

La inceput m-am bucurat un pic pentru cercurile largi pe care le facea pe-aici, pe la etaj.Ulterior insa a devenit si mai sacaietoare.Acum zace in sticla terminata de suc pe care inca nu am aruncat-o.ma intreb la ce s-o fi gandind.In mod sigur s-a bucurat de dulceata sucului, doar de-asta a si ajuns in acea capcana.Dar oare nu s-o fi plictisind?

Eu una nu sunt plictisita, serios.Nu de-asta povestesc despre trairile unei muste.Cursurile sunt acaparante.Doar ca in paralel cu realismul rusesc mi s-a derulat in minte povestioara asta si am zis s-o notez sa vad ce ineptii pot gandi inainte de restante.E infim de putin in comparatie cu cate abureli am gandit zilele astea.Asta si faptul ca mi se pare cel mai bun exemplu de prea multa atentie acordata unor fiinte care nu merita.Treaba asta ocupa un loc important in topul prioritatilor de schimbare/eradicare.

Cu sau fara legatura cu vecina mea diptera, nu mi-e foarte clar, m-am gandit la bunica.La cat de mult vreau s-o iert, sa reusesc sa accept ca e o baba senila si orice cacat i-ar iesi pe gura, iese pe gaura gresita pentru ca-i batrana si nu pentru ca e o vipera care improsca aiurea cu venin.Chiar imi doresc sa accept aceasta idee.Nu sa merg in vizita sau sa o intreb de sanatate, dar sa accept ce nu pot schimba, sa nu imi mai accelereze sangele prin artere ca acum.Sa accept ca oamenii au o infinitate de fete, unele mai proeminente decat altele, si doar pentru ca le acopera sau port eu ochelari de cal, nu inseamna ca ele inceteaza sa existe.

Ma gandesc ca m-as putea preface si sa o fac pe ea sa simta ca am depasit in sfarsit momentul.Dar nu o fac pentru ea.Vreau sa o iert dintr-un motiv pur egoist, acela de a simti in sfarsit ca e complet vindecata rana pe care mi-a pricinuit-o.Rana pe care am tot adancit-o gandindu-ma la momentele, anterioare Marii Rupturi, in care m-a facut sa sufar si pe care am reusit sa le blochez cumva intr-un colt intunecat al mintii, prea rar vizitat ca sa ma afecteze puternic.Ma gandesc cu groaza ca pana nu reusesc sa ma impac cu toate cele enumerate mai sus, risc sa ajung si eu o vipera care improsca aiurea cu venin.Acum deja sunt serpisorul din banc, care si-a musat limba si nu stie daca-i veninos-letal sau nu.

Am trimis acum nu foarte mult timp un mail in care mi-am descarcat sufletul la cote alarmante.Si nu stiu prin ce minune tehnologica, mailul respectiv a reusit sa ajunga si la tata, unul din "victimele" neanuntate din mesajul electronic.Am inceput sa plang cand m-a sunat sa-mi spuna.Am plans ca proasta jumatate de ora gandindu-ma si incercand sa adun in minte cam tot ce a citit, pe langa ce a adus el in discutie.Asa a ajuns sa afle si mama, alta victima a mesajului.A fost sfasietor de dureros sa vad cat de mult l-am ranit pe tata.Sa vreau sa vorbesc cu el despre ce am scris si sa nu putem niciunul deschide subiectul.Sa vreau sa ma simt vinovata ca am indraznit sa gandesc ceea ce am scris si sa nu pot.Asta e un al treilea lucru de pe lista de prioritati- sa reusesc candva sa il fac sa vada tot mesajul, sa il inteleaga in intregime, dincolo de durere.Sa reusesc sa il fac sa vada cat de important e pentru ca se afla pe lista aia.Si ca nu il invinovatesc de nimic.Nici pe el, nici pe mama, nici pe nimeni din lista, chiar daca judec.Cred sincer ca un rol principal al parintelui e acela de acuzat in tribunalul mental al oricarui copil.Eu i-am achitat pe ai mei, desi inca le aduc acuze.Nu am facut-o din oficiu, ci in urma unui lung proces.Parintii sunt cea mai dificila tinta, eu cel putin, nu as putea sa-i desfiintez si izgonesc complet din viata mea.Nu as vrea asta.Tocmai pentru ca ii judec.Pentru ca la capatul oricarei acuze vad cum au incercat intr-un mod cat se poate de sincer, inocent chiar, sa ma ajute.Si cum, in ciuda tuturor complexelor cu care inca ma lupt, sunt cine sunt datorita lor.Reformulez.Sunt tot ceea ce imi provoaca placere fata de propria persoana datorita lor.Si restul, din cauza lor.Dar am devenit constienta de faptul ca orice cacat pe care nu-l rezolv e din vina mea si numai a mea, chiar mai profund decat o faceam pana acum.

O alta chestie de pe lista de prioritati e sa imac punctul 2 cu punctul 3 al acestei postari.Sa continui sa judec pe cei care o merita, sa ii elimin din viata mea pe cei care mi-au facut un rau premeditat, dar in acelasi timp sa pot ierta, merge mai departe si triumfa peste suferinta.De-asta am si scris povestea musculitei.Ca sa notez undeva prioritatile zilei.