Bucuresti,Bucuresti

Bucuresti, domiciliu de flotant.Bucuresti, castel din praf si zgomot.Bucuresti, cuib al studentiei mele.

Bucurestiul este invadat in fiecare an de sute, mii de constanteni.Si de alti provinciali, dar parca tot noi, oamenii marii gri, suntem mai multi.De la marea gri la metropola gri nu e decat un pas.Sau 250 de km.Si Constanta e si mai prafuita, mai repezita, mai plina de zgomot decat Bucurestiul.De aceea, poate, capitala pare o oaza de posibilitati cand privesti dinspre mare.

Daca m-as fi nascut in Brasov, Timisoara, poate chiar Cluj sau Iasi, nu am de unde stii, inca nu am ajuns pe acolo, dar daca m-as fi nascut in alt oras, poate as fi ramas alaturi de parinti.Nu cred ca m-ar mai fi atras atat de tare capitala.Sau mi se pare, tocmai pentru ca am fost doar turista a acelor locuri, niciodata nu am stat mai mult de cateva zile, sa apuc sa vad si partile mai putin reusit pictate ale acestor orase.Desi traiesc cu impresia ca in Constanta te lovesti de spiritul Tomis-an inca de cand ai ajuns la gara, nu ai cum sa-l treci cu vederea.

Recunosc, eram indragostita de Bucuresti.De zona in care strazile au nume de capitale, mai exact.Imi placea la fel de mult cand eram mica pe str. Londra, cum imi place acum in Londra.Strada aia racoroasa, casa cu tavan inalt, ca o cutie de comori abandonata acolo de pirati spre deliciul meu.Mozaicul de personalitati din familia aceea, frumos schitat, asemeni celui cultural din Londra.Credeam cu sinceritate ca asa e tot Bucurestiul.Nici de pe acoperisul vecinilor nu se vedeau blocurile mai gri decat la mare, nici nu se auzea tumultul bulevardelor blocate.

Eram indragostita, si constienta ca o sa-mi treaca.Doar pentru ca stiu ca o anumita placere are caracter finit, nu ma opresc din a o gusta, o consum si o las sa ma consume de parca ziua de maine nici nu conteaza.Pentru ca inca nu conteaza, inca traiesc la timpul prezent.Insa nu ma asteptam sa ma satur chiar asa repede de locul la care vreo 4 ani de liceu am visat.

In planul meu stateam vreo 3 ani pe aici.Insa mi-au fost de ajuns 3 luni.Abia astept sa plec si asta ma sperie un pic.Acum stiu ca ma pot descurca, stiu care-mi sunt slabiciunile, nu mai risc sa ma ia prin surprindere strainatatea.Nu intr-un mod brutal, in orice caz.Dar mi-e clar ca monogamia nu ma caracterizeaza, nu cu orice pret.Daca satisfactia nu e totala, atunci nici fidelitatea mea nu e.Asa ca ajung sa ma intreb daca nu m-as satura mai repede decat credeam pana si de marea mea iubire, Londra.Orasul cu cladiri frumoase, cu oameni frumosi- nu ma intereseaza ce se spune despre englezi- orasul cu cultura pe gustul oricui, strazi frumoase, magazine frumoase, parcuri frumoase.De fapt superbe, toate.Chiar si snobismul englezesc are un farmec al sau pe care in alte parti ale lumii nu cred ca l-as aprecia, ei l-au exersat atatea secole incat poti spune ca ei l-au inventat.

Si revenim.Nu pot acuza Bucurestiul decat de randament neasteptat si performante incredibile.Pentru mine si-a atins scopul.Poate mai are cate ceva de aratat, e prima mea primavara de bucurestean.Sper totusi ca si ultima.Insa Bucurestiul nu m-a dezamagit.Din contra, dupa cum spun mai sus, mi-a depasit asteptarile.

Stiam ca e prafuit.Stiam ca e obosit.Nu m-a impresionat, nu m-a dezgustat, nu am oftat cu tristete.Insa nu stiam ca poate fi asa isteric uneori.Si in Constanta oamenii striga prin locuri publice si se manifesta hiperbolizat, dar sunt mai putini.De fapt, de ar fi fost Constanta capitala, ar fi depasit net Bucurestiul la capitolul zgomot.Insa are avantajul de a fi inca doar un sfert din ce ar trebui sa fie pentru a-si atinge potentialul maxim.

Si in Constanta nu ai de unde alege.Chiar nu ai.Pana si aici, in noul meu oras, posibilitatile de petrecere a timpului liber mi se par limitate.Poate pentru ca am avut eu prea mult timp liber, in mod sigur si pentru ca inca nu am incercat tot ce pot incerca pe aici, dar exista.Daca vreau sa ascult jazz stiu unde sa merg, daca vreau sa ascult muzica electronica misto, stiu unde o gasesc.Am visat la Brancusi, am apreciat Warhol, Bucurestiul mi le-a oferit.Am vrut filme, am primit festivaluri.Haine nu vreau, nu de aici.Nici magazine, asa ca nu ma plang.Daca vreau Cismigiu, merg noaptea.Copacul meu cu scoarta de miere e tot acolo, dar in linistea intunericului ne intelegem mai bine.Si cateii comunitari sunt atat de pasnici.Cam speriati dar ii inteleg, bucurestenii pot fi niste animale brutale.

Si imi plac artistii locului.Imi place sa ii privesc, sa ii cunosc.Unii sunt veniti ca si mine, de pe tarm.Imi plac visatorii Bucurestiului tocmai pentru ca nu li s-au inecat visele. tr.A.S.E.isti, scuzati-mi opinia sau nu, gasesti peste tot, sunt mai rai decat invadatorii spatiali.Tocmai asta-mi place la Bucuresti.Oamenii care ii supravietuiesc.Ma bucur enorm cand ii intalnesc.Londra, Berlin, New York, Viena...Acolo oamenii se roaga de tine sa iti atingi potentialul maxim.Aici iti pun piedici, te jignesc gratuit, te scuipa din senin (!)...If you can make it here, you can make it anywhere, indraznesc sa parafrazez.

Bucurestiul mi-a dat insomnie, mi-a dat oboseala, mi-a dat din agitatie.I-am oferit la schimb din energia mea, din cheful meu.I-am dansat, in strada sau in hale.I-am cantat-fals, fara voce, dar cu sinceritate.I-am zambit cu tot corpul, l-am imbratisat, l-am abandonat si l-am reprimit cu tot corpul.As fi facut la fel si daca era vorba de Pecineaga de Tulcea.Dar Bucurestiul mi l-am dorit, si chiar de sper sa-l abandonez, stiu ca vom ramane amici.Stiu ca mereu vor fi motive sa zambesc gandindu-ma la capitala asta sud-estica.Si ii voi multumi mereu ca a vrut sa ma calce in picioare.Mi-a scos mai la suprafata esenta, m-a ajutat sa-mi definesc mai bine ce-mi place si ce nu.

Ce poti cere mai mult de la un oras de la care nu cereai nimic?